Ovidiu-Ilie STOFOR, Cadru didactic asociat, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași

Absolvent al învățământului militar, a fost deseori implicat în activități specifice gestiunii resurselor umane. Din 2002 s-a ocupat de promovarea profesiei militare în rândul tinerilor absolvenți de școli, licee sau facultăți. Experiența acestui job l-a determinat să intre în lumea vânzărilor de asigurări de viață, având astfel oportunitatea de a îmbina activitatea practică din acest domeniu cu cea academică pe care a presupus-o parcurgerea studiilor post-universitare, dar și obținerea titlului de doctor în economie, urmărind informatizarea marketingului asigurărilor. Din 2007, în cadrul agenției unde își desfășoară activitatea, desfășoară activități de training, primind feedback-uri plăcute din partea cursanților. Experiența în ținerea de training-uri l-a ajutat să aibă rezultate bune și în activitatea didactică, tot din 2007 fiind cadru didactic asociat la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, din cadrul Universității „Al. I. Cuza” Iași.

Temele predilecte, pe lângă cele specifice vânzărilor de asigurări, sunt referitoare la dezvoltarea personală, programare neuro-lingvistică, comunicare.

Ovidiu: „Din <<fragedă pruncie>> am remarcat că aveam capacitatea de a <<magnetiza>> auditoriul povestindu-le filme sau spunându-le bancuri. Crescând puțin, am constatat că mă făceam ușor înțeles când explicam colegilor anumite aspecte din lecțiile de la școală. În tabere, mi-am dat seama că pot deveni ușor lider, fiind ascultat și urmat de ceilalți. În armată, timp de cinci ani, m-am făcut plăcut în colectivele de profesori și elevi, unde mergeam să promovez profesia militară. Abia din 2005 când am intrat în lumea vânzărilor și, mai ales din 2007 când am început să țin traininguri am înțeles că nu ce spuneam conta atât de mult, cu cum arătam impresiona, ci carisma pe care calitățile comunicaționale mi-au creat-o. Am ajuns să-mi <<vând>> cu succes abilitățile de comunicare; limbajul trupului și aspectele para-verbale. Și deși sunt destul de vorbăreț (unii ar spune, prea vorbăreț), cred cu tărie ân ceea ce spunea Diogene, cum că nu întâmplător avem două urechi și doar o gură; ascultarea activă, empatică, sunt foarte importante. Și, dacă mai ai și dibăcia de a adresa întrebări, răspunsurile, conform titlului unei cărți a lui Alan Pease, vin de la sine.”